Leacul din farfurie

Să zicem că tocmai faci ceva de mâncare... să zicem că i-ai adăugat toate ingredientele și că are deja un gust grozav. E perfect.

Să zicem că ai uitat, totuși, ce era mai imporant: să-i faci cruce și să spui o rugăciune scurtă, cum ar fi "Binecuvântează, Doamne, hrana mea și a celor dragi mie".

Să zicem că, dacă ai timp și bunăvoință, poți spune chiar Tatăl nostru - dar nu formal, ca pentru cratiță, ci cu simțire, ca pentru suflet. 

Să vezi acum cât e de bună... să vezi acum cât de bine o să-ți pice mâncarea, mai ales dacă ai vreo suferință, fie ea mai ușoară sau mai grea. Ai un leac în farfurie, acum, nu o simplă mâncare! Doar nu degeaba or fi inventat străbunii noștri expresia "mi-a mers la casa sufletului", nu? Să vezi cât de bine o să-ți facă, încearcă doar!

Citiți aici un articol excelent, publicat în ziarul Lumina - completează la fix ce spuneam mai-sus.

Poftă bună, dragii mei!

    

Fii drept, dar blînd!

 O fi dreptatea sfîntă, dar dacă e făcută cu răutate, îşi pierde şi ultimul dram de sfinţenie.

Dreptatea nu e dreaptă dacă nu e blîndă, iar blîndeţea nu e blîndă dacă nu e dreaptă.

Meditaţi la aceste vorbe. Eu cred că de la ele începe dragostea, pe ele se clădeşte iertarea şi în ele germinează sămînţa înţelepciunii.

Pare cel mai simplu lucru să fii drept, dar blînd - însă e cel mai greu. Cînd omul simte că are dreptate, uită de blîndeţe; devine drastic, se agită, se înfierbîntă, vrea să-şi impună părerea şi ridică tonul. Unde să mai încăpă blîndeţea? Între cutele de pe fruntea încruntată, poate? Nici vorbă. Printre vorbele spuse apăsat şi repezit? Nu. Printre fluturări de mîini şi rîsete nervoase? Exclus. Blîndeţea are nevoie de loc larg, ca o împărăteasă, de seninătate şi de mîngîiere în glas - nu de îngustime, încordare şi sfadă.

Cînd simţi că pierzi ori măsura dreptăţii, ori pe cea a blîndeţii, roagă-te aşa:

 

 "Doamne, învăţă-mă, ajută-mă să fiu drept, dar blînd! "

 

 Şi Dumnezeu ne îndrumă - dar nu ni le face cadou. Aşteaptă să vadă strădania noastră, framîntarea şi părerea sinceră de rău cînd greşim - şi atunci ne sprijină, să ne îndreptăm.

Cine vrea să guste dulceaţa Raiului, în Ceruri, să guste întîi amărăciunea dreptăţii blînde şi a blîndeţii drepte aici, pe Pămînt! De ce "amărăciunea"? Pentru că nu-ţi va fi uşor, dragă cititorule, într-o dispută oarecare din viaţă ta. Fiind blînd, despre tine nu se va mai spune "ce bine le zice X! ce tare e! praf i-a facut pe toţi"!  ci "parcă erai mai înfipt înainte, prietene! ce-ai păţit? revino-ţi!". Şi te vei simţi înfrînt. Te vei întreba: "la ce bun? pe cine interesează blîndeţea mea? în curînd o să mă calce toată lumea în picioare!". Nu. Dumnezeu te va apăra. Pe El îl interesează. Dacă aştepţi o răsplată, de la Dumnezeu s-o aştepţi, nu de la oameni.

 Dumnezeu nu ne vrea zbiri. Nu. Stau dovadă Sfinţii, Evangheliile şi Iisus Hristos. Stă mărturie însăşi viaţa noastră: trăim pentru că Dumnezeu suflă Duhul blîndeţii şi al dreptăţii asupra noastră. Dacă n-ar fi aşa, n-am mai fi. Am sfîrşi într-o clipă. Dumnezeu ne ţine din bunătate, ne ceartă cu blîndeţe şi e drept cu noi din dragoste, tocmai că să nu ne pierdem.

 

 Meditaţi, deci, la vorbele acestea:

 

 "Dreptatea nu e dreaptă dacă nu e blîndă, iar blîndeţea nu e blîndă dacă nu e dreaptă."

 

 Vedeţi şi filmuleţul, poate vă va ajuta să cugetaţi mai bine. Dumnezeu să vă binecuvînteze pe toţi! 

Ne rugam sau cersim?

Ne rugam la Dumnezeu sa ne dea sanatate. Alte rugi se ridica pentru fericire si realizari. Pomenesc, cu rusine si suparare, si rugaciunile pe care unii "credinciosi" le fac pentru bani, averi sau pentru raul altora. Multe la numar, din pacate. Cele mai multe rugaminti se inalta insa spre cer pentru a obtine implinirea trebuintelor de zi cu zi. “Doamne, ajuta-ma sa… imi reuseasca treaba X,… sa imi iasa bine analizele,… sa iau examenul de permis,… sa imi aprobe marirea de salariu,… sa se faca bunica bine,… sa nu fac vreo prostie etc. ”
Sigur, sint rugaciuni si acestea. E bine sa facem macar atit, daca mai mult nu putem, nu vrem sau nu stim si nici nu-nvatam. Propun o privire mai indeaproape – o privire binevoitoare, dar obiectiva. Daca stam sa ne uitam la ele, a ce seamana, sincer, aceste rugi? Nu stam cumva cu mina intinsa, ca si cum am cersi? “Da-mi aia azi, da-mi ailalta miine, da-mi si mie, da-mi si iar da-mi, Doamne!”
Ni s-a spus sa-l iubim fara de margini pe Dumnezeu, nu? Ca El e Atotputernic si Atotstiutor! Si-atunci, de ce il subestimam si ii spunem noi Lui de ce avem nevoie, cind stie prea-bine? Marii nostri calugari zic asa: slaveste-l pe Dumnezeu in rugaciunile tale, multumeste-i, smerit, pentru tot ce-ti da, bun sau rau, inclusiv pentru boala (o sa abordez separat tema) si nu uita sa faci un exercitiu de admiratie in toata ruga ta. Admira Creatia sublima pe care o ofera ochilor tai, admira oamenii – cea mai iubita Creatie a Lui, admira lumea Sfintilor si Ingerilor ce stau deasupra ta, in vesnicie. Dumnezeu are nevoie de multumirea si de admiratia noastra, pentru ca stie El ce sa faca pentru noi si fara sa-i precizam noi, ca ultimului nestiutor. Nu e seful de la serviciu, caruia trebuie sa-i cerem in scris o marire de salariu. E Dumnezeu. Nu e precupeata din piata, sa-i aratam cu degetul legatura de ridichi. E Tatal. Cel care ne-a creat. Stie de cind ne-am nascut de ce avem trebuinta. Asa stind lucrurile, in logica dreptei-credinte si nu a crezului dupa ureche, e mai lucratoare si grabnic-ajutatoare o rugaciune gen
“Doamne Dumnezeule, rinduieste ce crezi Tu mai potrivit pentru mine, in intelepciunea si bunatatea Ta! Imi pun sufletul si viata in miinile Tale! Fa cum stii mai bine!”
Recunosc ca, personal, am invatat tirziu rugaciunea de multumire. Nici nu zic bine “tirziu” – nu exista asa ceva in credinta! Ca fii ai lui Dumnezeu, avem necontenit in fatza momentul acela in care sa ne caim sincer si sa pornim cu pasi hotariti si senini pe calea credintei adevarate. Exista, intr-adevar, “prea tirziu” – sa te trezesti, in clipa mortii, ca nici nu ai multumit, nici nu ai admirat, nu ai implinit si nu ai respectat nimic din ce ti s-a cerut. Si chiar si atunci mai poti face ceva! Ceva de o importanta capitala – sa-ti ceri, din tot sufletul, iertare! Asa cum a facut tilharul pe cruce. A primit, in schimb, promisiunea Raiului de la insusi Fiul.
Urmeaza citeva minute cu parintele Arsenie Papacioc. Spune cuvinte minunate, mie mi-au mers la suflet. Multe am invatat de la dragul de parinte Arsenie. Sa-l tina Dumnezeu!