Paradoxalul "Paște fericit"

Paradoxul e lesne de identificat: deși urările curg din toate părțile, nu toate "părțile" se urnesc din fotoliul preferat, ca să meargă până la biserică, în noaptea de Înviere! Și sunt multe "părțile" astea, credeți-mă - am auzit mulți oameni în toată firea, mult prea mulți, care nefiind imobilizați la pat de vreo boală, nu catadicsesc să meargă măcar o dată în an, de Paște, la biserică, dar sunt campioni la dat apeluri festive și SMS-uri cu "Paște fericit, amestecat cu iepurași poznași, cu Lumină în suflete, bucurie divină și binecuvântări" pe bandă rulantă. Care "bucurie divină", omule? Aia din fotoliul matale, de pe balcon sau de unde? Aia e bucurie lumească, bre, nu divină, nici nu trebuie să fii ortodox ca s-o ai... 

"Unde mergeți să luați Lumină, la ce biserică?" întreb eu. Și iată și răspunsul:

"Păi nu ne ducem, că e aglomerat - oricum, credința și Lumina sunt în sufletul omului".

Hmm... adevărat, în suflet sunt, că doar nu le ținem în rinichi sau în apendice, dar Învierea e suprema noastră sărbătoare, e înălțătoare și prin faptul că ne strângem atât de mulți, într-un suflet, în sânul bisericilor și mănăstirilor, ca să primim Lumina vieții veșnice. Ce-ar fi dacă am sta cu toții acasă în noaptea asta, cu mesele pline, cu telecomenzile aproape și cu mesageriile doldora de mesaje pascale? Ce sărbătoare ar mai fi și asta? Ce-ar zice Iisus, din Ceruri?
Dumneata, cel care citești rândurile acestea, iartă-mă de-ți pare prea direct îndemnul, dar e făcut din suflet: dacă ești ortodox și ai crezut, orbit fiind, că Învierea se "cinstește" pe fotoliu, acasă, și că Lumina trebuie să ți-o aducă vecinii, că dumitale ți-e lene s-o iei, cugetă mai adânc și du-te la Biserică, macar începând cu Paștele viitor. Vei vedea singur de ce bucurie mare te-ai privat singur până acum... Sufletul are nevoie de asemenea hrană, că altfel se înstrăinează, sărmanul!

Ar mai fi un paradox: mulți cred că "a lua Lumină" înseamnă doar să-ți apinzi candela, la biserică, la miezul nopții, după care să întorci spatele slujbei și să dai fuga acasă, la mese-ntinse. Hmm... nu fac pe mironosița și mărturisesc că și eu am făcut la fel ani și ani, pentru că eu credeam că fac bine ce fac, dar am înțeles, de o vreme, că Lumina nu e doar cea materializată în lumânare, ci e  cuprinsă și în însăși-slujba de Înviere. Un popas mai lung în Biserică, în noaptea cea mai mare a ortodoxiei, e și el parte importantă din drumul nostru către Dumnezeu. Doar El ne numără pașii, și nu absențele, nu? La biserica la care am fost anul acesta, preotul a dat, după citirea Pastoralei, o povață tare înțeleaptă: "mai stați cu Iisus și după ce ați luat Lumină și Paște, rămâneți și la slujbă, iubiți credincioși! Nu transformați Duminica Învierii într-o duminică obișnuită, cu grătare, muzică și băutură, că asta nu e înduhovnicire, ci cădere! Un Paște cu adevărat fericit își numără fericirile în binecuvântări, nu în bine-mâncări. Cinstim și stomacul, dar după ce l-am cinstit pe Iisus și sufletul nostru, care e mai presus ca trupul!"

Îmi venea să-l aplaud... înțelegeți prea-bine de ce...

Am pus ecoul spuselor preotului în câteva versuri - le găsiți aici.
Hristos a înviat!

Abuzul de: gândire pozitivă, femei puternice și alte găselnițe moderne

Am căpătat o oareșce aversiune față de expresii precum gândire pozitivă, femeie puternică, spirit caritabil. Fiți răbdători și nu vă încruntați la mine din prima, rogu-vă! Mă deranjează nu expresiile în sine, ar fi o copilărie, ci asumarea lor, pe nemestecate, de către te miri cine, dar și emfaza cu care sunt rostite, ca și cum ar face, instantaneu, dovada profunzimii și superiorității umane a celui ce le rostește. Mă intrigă faptul că s-au transformat în țeluri către care oamenii de varii condiții înțeleg să tindă, ca și cum ar viza o evoluție înaltă și elitistă, mă intrigă și că li s-au dat valențe de etichete, numai bune de lipit pe ici, pe colo - mai pe fruntea unuia, mai pe spatele altuia, fără prea multe calcule prealabile. Sunt deja șabloane de exprimare pentru mulți - golite de sens și văduvite de context, aruncate la grămadă, ca niște cuvinte rugbiste.

Până acum câțiva ani nici nu figurau în vocabularul nostru curent, iar astăzi nu mai miști un pas fără să te izbești de ele, fie că faci un drum scurt până la piață sau un popas mai lung pe băncile Universității! A fost suficient să fie rostite, repetitiv, la TV, o bună bucată de vreme, pentru ca mai toată lumea să le preia pe dată, fără un minim efort de deslușire a sensului, de cele mai multe ori. Blogul ăsta e unul ortodox, am spus-o din capul locului, așa că îmi permit să ridic câteva întrebări retorice, în lumina clară și rotundă a ortodoxiei.

Se întâlnește undeva această mult-trâmbițată gândire pozitivă cu judecata dreaptă, cu dreapta-măsură a lucrurilor, cu rațiunea și simțirea creștină pe care Biblia noastră ne îndeamnă să le căutăm, să le practicăm și să le desăvârșim? Oare nu cumva sub mantia largă a gândirii pozitive s-o ascunde păcatul (asumat, și el, tot cu detașare, ca nu cumva să ne tulburăm pozitivismul)? Ne-o apropia de mântuire sau de pierzanie gândirea pozitivă? 

Oare nu o fi cam departe de portretele biblice această femeie puternică, adulată pe toate altarele mass-media? Să fi existat prin Evanghelii puzderie de femei carieriste, tăioase în replici, poleite, grabnic-operate estetic și agresive și să-mi fi scăpat mie atât de grosolan acest aspect? Și totuși, insist... așa să arate oastea lui Hristos, sulemenită și ostentativă?   

Oare spiritul caritabil o fi fratele milosteniei, al milei creștine sau o fi rudă, mai degrabă, cu fariseismul, cu a face paradă, în fața lumii, cu cît de buni și de miloși suntem? Să se fi înșelat atât de grav Iisus, când ne-a învățat să facem în ascuns milostenia, așa încât "să nu știe stânga ce face dreapta" și să ne vadă doar Tatăl, nu și oamenii?  

Mă opresc aici... cine are ochi de văzut va vedea rândurile de mai-sus în lumina potrivită, am toată încrederea!

sursa foto: 1000diamonds.files.wordpress.com