Despre post - la modul mai profund

Subiect delicat astăzi: chiar ținem post sau ținem un fel de regim alimentar ori un soi de cură de slăbire, mâncând vegetarian?

Se tot bate monedă pe "post": dacă îl ții, cum îl ții, ce rețete de post mai faci, etc. - pe scurt, toată lumea vorbește despre mâncare, eventual pomenește, mai în șoaptă, și despre sex și... cam atât. Dacă viziunea n-ar fi atât de reducționistă, n-ar fi mare bai! Problema e, însă, că se reduce postul doar la ce punem în farfurie și la povești de alcov, ceea ce ne aruncă în brațele superficialității, dragii mei!

Dumnezeu se uită mai atent la sufletul nostru decât la stomac... dacă s-ar uita la stomac, toți vegetarienii ar fi aproape neprihăniți, ar fi sfinți, că doar ei postesc tot timpul! Lucrurile sunt mult mai nuanțate și, cum nu suntem copii, ci oameni în toată firea, trebuie să înțelegem și spiritul postului, nu doar "litera" lui... 

Ascultați cu mare atenție ce zice Părintele Arsenie Papacioc despre toate acestea - el nu ne dă repere  mondene și deformate, ci repere corecte, curat-ortodoxe, despre adevărata postire.

Adaug și câteva sfaturi practice, teribil de utile, pe care le-am găsit într-o predică de-a Parintelui Cleopa.

 "Postul de mâncare de dulce şi chiar de vin este rânduit de Biserică pentru toţi, dar după putere (…) Iar dacă cineva este bolnav, bătrân sau neputincios să asculte de duhovnicul lui şi să postească după cum poate.

Să ştiţi şi aceasta, că postul este de două feluri. Post trupesc, adică înfrînare de la mâncare pe un timp limitat, cu scopul de a ne ruga mai curat lui Dumnezeu şi de a ne stăpâni firea. Al doilea este postul sufletesc, adică înfrânarea limbii, a ochilor, a auzului de la cele rele; a mâinilor să nu lucreze vreun păcat şi, mai ales, pofte şi tot felul de răutăţi care ies din inimă şi înfrânarea voinţei - ca să nu accepte săvîrşirea veunui păcat.

Iar dacă cineva este bolnav să se înfrâneze de la mâncare după putere, dar să postească de mânie, de tutun, de beţie, de ceartă, de înjurături, de glume, de somn mult, de gânduri şi imaginaţii necurate, de cărţi rele, de păcate urîte trupeşti și sufletești, de furt, de minciună, de judecăți prin tribunale, de vrăjitorie, de avorturi, de divorț, de dezbinari între rude și de tot pacatul. Că mai mare este postul sufletesc de gânduri şi de faptele rele, decât postul trupesc de mâncare. Cine se înfrânează de la toate aceste răutăţi se va putea cu uşurinţă înfrâna şi de la mâncare şi băutură.

Pentru a avea folos de post si pentru a-l trece cu uşurinţă, trebuie să-l unim cu încă două fapte bune: cu sfânta rugăciune şi cu milostenia.

Fără iertare nu putem începe postul, nu ne putem ruga şi osteneala ne este fără folos."

Găsiți și aici câteva lămuriri (mai ales în josul paginii).

Știu, Internetul e plin de sfaturi, care mai de care mai avizate și mai la obiect, rafturile librăriilor gem de cărți pe aceași temă, între prieteni sau chiar la birou se tot discută despre post și rețete... multă-i vorbirea, cam palidă simțirea... Nu-i treaba noastră să oprim gura târgului și nici nu trebuie să ne prefacem surzi, ci doar să cercetăm totul și să oprim numai ce e bun și de folos, să alegem singuri varianta care ni se pare cea mai credibilă, cea mai completă, după cum ne luminează Dumnezeu pe fiecare!

A, era să uit un lucru important: dacă ținem post, trebuie să-l ținem în secret, dragii mei, nu să spunem în toate părțile ce facem și cum facem, că nu oamenii trebuie să știe de strădania noastră, ci numai Dumnezeu, căci el ne va mântui, și nu lumea de pe stradă... 

Despre spovedanie si ne-spovedanie

O mătuşă de-a mea era tare fericită, mai deunăzi, că s-a împărtăşit.
E bătrînă, trăieşte la ţară şi, neştiind cîte zile i-o mai fi lăsat Dumnezeu, e preocupată să moară "grijită".
"Foarte bine că te-ai dus", i-am zis eu, "dar la spovedanie cum a fost?"
S-a uitat mirată la mine: "Păi cum să fie? Ne-a întrebat pe toate femeile care eram acolo - aţi păcătuit? aţi făcut aia, aia, aia? şi noi am zis "Da, părinte, am făcut". Şi ne-a zis ce se zice, că "dezlegate va sînt păcatele şi ce mai zice popa. Aşa a fost, cum să fie, ca la spovedanie, maică".

Cazul e real, dragii mei. Reală e şi supărarea mea, că n-am reuşit s-o conving că nu aşa se face spovedania. Mi-a dat o replică de mi-a închis gura: "Doar n-oi şti tu mai bine ca popa! Ce, tu eşti popă?" Am încercat să-i explic, dar n-a fost chip să mă-nţeleg cu ea. Ea a rămas încredinţată că preotul din sat face bine ce face, fiindcă de-aia e preot, iar eu am plecat groaznic de abătută, cu gîndul că biata mea mătuşă e, de fapt, nespovedită de-o viaţă-ntreagă.

Ştiu că nu e un caz particular. Spovedania "la comun", "de suprafaţă", "de faţadă", se practică, din păcate, în multe biserici. Fără să se ţină post înainte nici măcar o zi, fără păreri de rău sincere - doar pe vorbe spuse aşa, că trebuie. Nu e vina oamenilor, e vina acelor preoţi, că ei au învăţat, doar, la Seminarul Teologic şi apoi la facultate, cum se face spovedania.  Nu insist aici, că nu e cazul să mai răsucesc şi eu cuţitul în rană.

Mai bine vă pun cîteva materiale lămuritoare. Poate e cineva care nu ştie, dar vrea să afle ce înseamnă "spovedanie curată".
1. Găsiţi aici (apăsaţi) sfaturi practice foarte bune.
2. Urmăriţi un filmuleţ cu Părintele Arsenie Papacioc vorbind despre spovedanie, canoane şi greşelile aferente.




Nu mi-o luaţi în nume de rău, dragii mei, îndrăznesc să vă dau un sfat: lăsaţi ruşinea, lăsaţi îndoieleile şi mergeţi la spovedanie, mergeţi cît mai grabnic. Rugaţi-vă la Dumnezeu să vă îndrume paşii către un duhovnic cu care să puteţi vorbi deschis despre viaţa voastră. Nu e pus acolo să vă judece, ci doar să vă ajute. De fapt, nu cu el vorbiţi, ci cu Dumnezeu. Lui îi spuneţi. Tatălui. Nu vă înşelaţi singuri, oameni buni: cine nu e spovedit, cine nu tînjeşte după Sfîntă Împărtăşanie, după a-l primi pe Hristos în inima sa, prin Sfînta Împărtăşanie, încă n-a făcut pasul cel mare către Dumnezeu. Mai ales dacă sînteţi încercaţi, dacă aveţi probleme, supărări, boli, nedreptăţi, mergeţi şi vă spovediţi, curăţaţi-vă sufletul şi înnoiţi-vă viaţa. Veţi vedea ce binecuvîntaţi o să vă simţiţi, din acea clipă.

Doamne-ajută!

Ne rugam sau cersim?

Ne rugam la Dumnezeu sa ne dea sanatate. Alte rugi se ridica pentru fericire si realizari. Pomenesc, cu rusine si suparare, si rugaciunile pe care unii "credinciosi" le fac pentru bani, averi sau pentru raul altora. Multe la numar, din pacate. Cele mai multe rugaminti se inalta insa spre cer pentru a obtine implinirea trebuintelor de zi cu zi. “Doamne, ajuta-ma sa… imi reuseasca treaba X,… sa imi iasa bine analizele,… sa iau examenul de permis,… sa imi aprobe marirea de salariu,… sa se faca bunica bine,… sa nu fac vreo prostie etc. ”
Sigur, sint rugaciuni si acestea. E bine sa facem macar atit, daca mai mult nu putem, nu vrem sau nu stim si nici nu-nvatam. Propun o privire mai indeaproape – o privire binevoitoare, dar obiectiva. Daca stam sa ne uitam la ele, a ce seamana, sincer, aceste rugi? Nu stam cumva cu mina intinsa, ca si cum am cersi? “Da-mi aia azi, da-mi ailalta miine, da-mi si mie, da-mi si iar da-mi, Doamne!”
Ni s-a spus sa-l iubim fara de margini pe Dumnezeu, nu? Ca El e Atotputernic si Atotstiutor! Si-atunci, de ce il subestimam si ii spunem noi Lui de ce avem nevoie, cind stie prea-bine? Marii nostri calugari zic asa: slaveste-l pe Dumnezeu in rugaciunile tale, multumeste-i, smerit, pentru tot ce-ti da, bun sau rau, inclusiv pentru boala (o sa abordez separat tema) si nu uita sa faci un exercitiu de admiratie in toata ruga ta. Admira Creatia sublima pe care o ofera ochilor tai, admira oamenii – cea mai iubita Creatie a Lui, admira lumea Sfintilor si Ingerilor ce stau deasupra ta, in vesnicie. Dumnezeu are nevoie de multumirea si de admiratia noastra, pentru ca stie El ce sa faca pentru noi si fara sa-i precizam noi, ca ultimului nestiutor. Nu e seful de la serviciu, caruia trebuie sa-i cerem in scris o marire de salariu. E Dumnezeu. Nu e precupeata din piata, sa-i aratam cu degetul legatura de ridichi. E Tatal. Cel care ne-a creat. Stie de cind ne-am nascut de ce avem trebuinta. Asa stind lucrurile, in logica dreptei-credinte si nu a crezului dupa ureche, e mai lucratoare si grabnic-ajutatoare o rugaciune gen
“Doamne Dumnezeule, rinduieste ce crezi Tu mai potrivit pentru mine, in intelepciunea si bunatatea Ta! Imi pun sufletul si viata in miinile Tale! Fa cum stii mai bine!”
Recunosc ca, personal, am invatat tirziu rugaciunea de multumire. Nici nu zic bine “tirziu” – nu exista asa ceva in credinta! Ca fii ai lui Dumnezeu, avem necontenit in fatza momentul acela in care sa ne caim sincer si sa pornim cu pasi hotariti si senini pe calea credintei adevarate. Exista, intr-adevar, “prea tirziu” – sa te trezesti, in clipa mortii, ca nici nu ai multumit, nici nu ai admirat, nu ai implinit si nu ai respectat nimic din ce ti s-a cerut. Si chiar si atunci mai poti face ceva! Ceva de o importanta capitala – sa-ti ceri, din tot sufletul, iertare! Asa cum a facut tilharul pe cruce. A primit, in schimb, promisiunea Raiului de la insusi Fiul.
Urmeaza citeva minute cu parintele Arsenie Papacioc. Spune cuvinte minunate, mie mi-au mers la suflet. Multe am invatat de la dragul de parinte Arsenie. Sa-l tina Dumnezeu!