Poveștile din poiana nucilor

sub nuci nu crește iarbă...

sub nuci încolțesc întrebări

și se plămădesc răspunsuri

sub nuci se naște umbra -

dar asta doar pentru că

lumina se strânge-n frunze...

- Învață-ne ce-i înțelepciunea, bade - se rugară tinerii, adunați în poiana nucilor, în jurul bătrânului cel bun.

- Apăi, dragii moșului, n-am eu ce vă zice... ce-i înțelepciunea numai Dumnezeu-Unul vă poate învăța... Căutați Împărăția cerurilor și veți lua urma înțelepciunii, căci ea nu vine din orișice gând, ci din gândul către Dumnezeu...

- Atunci... zi-ne povestea bunătății, moșule!

- Eheei, dragii mei, v-aș spune-o mintenaș, da' mi-e să nu vă mânii sufletele - ele așteaptă în fiece clipă să vă spună astă poveste... întrebați-vă inimile, căci nu seamănă poveștile bunătății oamenilor, cum nu seamănă nici oamenii între ei... 

- Bătrâne, deslușește-ne taina vieții și-a morții - se auziră câteva glasuri.

- Greu lucru îmi cereți, dragii moșului... și prea tineri îmi păreți ca s-o pătrundeți... taina vieții stă-n moarte și taina morții stă-n viața veșnică, iar toate tainele în mâinile lui Dumnezeu stau... 

- Dar bucuria, bade, bucuria cum o găsim?   

- Bucuria-și face casa pe un prag cu lumină, copiii mei... Unde-ți vedea un prag scăldat de soare, să v-așezați pe el și veți simți bucuria și liniștea...