marți, 9 februarie 2010

Despre tristețe

Nici nu știu oamenii
cât sunt de frumoși când sunt triști -
Eu îi văd frumoși, icoane vii...
V-ați întrebat vreodată
de ce nu râd icoanele?
Și lungi supine par să le străbată mîinile...
Un om
care știe să-și stoarcă tristețile,
mult adevăr culege.

Atâta profunzime
stă în frământarea unui suflet.
Atâta sens
se leagănă în zbaterea unui gând,
în lunecarea unei lacrimi.
Atâta lumină
așteaptă doar un semn de întrebare,
o mirare a inimii,
ca să se nască în noi.
Tristețea e o punte către Dumnezeu.
Cînd îngenunchem cu sufletul,
iute ne-nălțăm,
ne poartă îngerii pe aripi.
În tristețe se dospește îndumnezeirea,
În bucurie mâncăm pâinea cerească.
Aștept surâsul,
dar nu-mi gonesc suspinul,
ci doar mi-l îndrept către Dumnezeu.

2 comentarii:

  1. iti doresc sa ai un an in care sa cunosti doar bucuria, fara picatura de tristete!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc la fel, Loredana :) Eu ma intristez si pentru soarta unui catel prapadit, asa ca... greu de tinut "picatura de tristete" la distanta. Si e bine asa, altfel as simti ca ma aplatizez sufelteste :)
    Partea frumoasa e ca anumite tristeti pot fi convertite in bucurie, odata ce le cautam si le gasim leacul :)

    RăspundețiȘtergere