Iert, dar nu uit!!??

(da si play la Vis'Sonor, e muzica linistita, frumoasa, de suflet - merge cu lectura)

Pornesc cu o marturisire: am spus ani la rind vorba asta. Am rostit-o cu un fel de mindrie chiar. I-am dat mai mereu o tenta vag amenintatoare. Zimbesc, acum, jenata, fiindca nu inteleg de ce ma impaunam atit pentru ca eu "iert, dar nu uit". Oare ce-o fi fost atit de special? Ia sa vedem:

1. cam toata lumea face la fel, nu?

2. sint doar 4 vorbe, dar au o forta negativa incredibila. In clipa in care le spui, iti otravesti prezentul. De ce? Pentru ca te-ntorci intr-un moment dureros din trecut, pe care-l proiectezi pe loc si asupra viitorului, prin promisiunea "nu uit".

Inteleptii lumii si Sfintii Parinti au pus la colt iertarea fara uitare. Au desfiintat-o. De la ei stiu ca daca nu uiti, nici nu ierti, de fapt. E o lupta grea, imposibila in aparenta. Pentru ca intri in razboi cu propriile amintiri.

Incearca, la rece, absolut la rece, dar la modul cel mai serios, sa te gindesti la cineva care ti-a provocat suferinta in trecut. Care ti-a adus multe lacrimi si framintari. Ce simti? Deja te-ai incruntat, probabil. Ti s-a strins inima, dureros, si iti stapinesti un oftat. Nu, evident ca n-ai uitat, din moment ce amintirea e inca atit de vie incit sa-ti provoace toate reactiile astea. Si nici nu ai iertat, pentru ca nu simti pacea pe care ti-ar fi adus-o iertarea, ci incordare. Da, incrincenare. Atita poate sa faca "iert, dar nu uit". Sa tina vie incordarea, sa pastreze sub cheie povara, ani si ani la rind.

Iti propun altceva acum: gindeste-te inca o data la aceeasi amintire dureroasa. Dar fa-o cu blindete, ca si cum te-ai intoarce s-o mingii. Ca si cum l-ai saruta pe frunte pe cel care te-a ranit. Fa-ti acum o cruce, doua, cite vrei tu. Nu te grabi sa le termini repede, fa-le incet, cu gesturi largi, gindindu-te, rind pe rind, la Tatal, la Fiul si la Sfintul Duh. Simti, probabil, cum te invaluie o stare de impacare si de bine, desi te gindeai la ceva neplacut din trecutul tau. Acum spune cea mai puternica si mai simpla rugaciune : "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul (pacatoasa)". Mai spune-o, daca vrei, o data, oprindu-te si constientizind fiecare cuvint. Asta e inceputul adevaratei iertari. Inima ta deja lucreaza in alta lege, simti asta, probabil. E simplu sa ierti si sa uiti, cind il iei pe Dumnezeu ajutor de nadejde.

Frumusetea e ca nu trebuie sa mai inventam noi toate astea, ci doar sa le folosim, spre binele si impacarea noastra. Iar iertarea adevarata, completa, a celor care ne-au gresit in viata, ne conditioneaza fericirea si mintuirea, viata vesnica. E usor sa spui Tatal Nostru asa, ca pe apa. Nu asta e ideea. Ci, cind ajungi la partea cu

"Si ne iarta noua greselile noastre/ Precum si noi iertam gresitilor nostri",

sa fii convins ca "ai iertat" intr-un mod in care si tie ti-ar placea sa te ierte Dumnezeu! Altfel, mai nimic n-am facut! Am mai recitat un Tatal Nostru si asteptam ca Tatal sa fie multumit cu atit. Ca si cum i-ar ajunge doar sa spunem, fara sa si simtim pina in strafundul sufletului si pina la capatul lacrimilor.

Am pastrat pentru final citeva vorbe intelepte, asa, ca sa ne fie sprijin in ginduri si-n fapte .

"A tine minte raul inseamna a fi biruit de rau", spune Sfintul Ioan Gura de Aur

"Impaca-te cu Dumnezeu si multi oameni vor veni sa se impace cu tine" (Sfintul Serafim din Sarov)

"Iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat Dumnezeu pe toti, in Hristos" (Sfinta Scriptura)