Vorbe intelepte (I)

"Diavolul:

- Sa incheiem un pact!

- Nu.

-Atunci hai sa semnam un document prin care recunoastem si tu si eu ca doi plus doi fac patru.

- Nu.

- De ce? Nu admiti ca doi si cu doi fac patru? De ce n-ai subscrie un adevar incontestabil?

- Nu-mi pun semnatura alaturi de a ta nici pentru a recunoaste ca exista Dumnezeu."


-Parintele Nicolae Steinhardt-

Ne rugam sau cersim?

Ne rugam la Dumnezeu sa ne dea sanatate. Alte rugi se ridica pentru fericire si realizari. Pomenesc, cu rusine si suparare, si rugaciunile pe care unii "credinciosi" le fac pentru bani, averi sau pentru raul altora. Multe la numar, din pacate. Cele mai multe rugaminti se inalta insa spre cer pentru a obtine implinirea trebuintelor de zi cu zi. “Doamne, ajuta-ma sa… imi reuseasca treaba X,… sa imi iasa bine analizele,… sa iau examenul de permis,… sa imi aprobe marirea de salariu,… sa se faca bunica bine,… sa nu fac vreo prostie etc. ”
Sigur, sint rugaciuni si acestea. E bine sa facem macar atit, daca mai mult nu putem, nu vrem sau nu stim si nici nu-nvatam. Propun o privire mai indeaproape – o privire binevoitoare, dar obiectiva. Daca stam sa ne uitam la ele, a ce seamana, sincer, aceste rugi? Nu stam cumva cu mina intinsa, ca si cum am cersi? “Da-mi aia azi, da-mi ailalta miine, da-mi si mie, da-mi si iar da-mi, Doamne!”
Ni s-a spus sa-l iubim fara de margini pe Dumnezeu, nu? Ca El e Atotputernic si Atotstiutor! Si-atunci, de ce il subestimam si ii spunem noi Lui de ce avem nevoie, cind stie prea-bine? Marii nostri calugari zic asa: slaveste-l pe Dumnezeu in rugaciunile tale, multumeste-i, smerit, pentru tot ce-ti da, bun sau rau, inclusiv pentru boala (o sa abordez separat tema) si nu uita sa faci un exercitiu de admiratie in toata ruga ta. Admira Creatia sublima pe care o ofera ochilor tai, admira oamenii – cea mai iubita Creatie a Lui, admira lumea Sfintilor si Ingerilor ce stau deasupra ta, in vesnicie. Dumnezeu are nevoie de multumirea si de admiratia noastra, pentru ca stie El ce sa faca pentru noi si fara sa-i precizam noi, ca ultimului nestiutor. Nu e seful de la serviciu, caruia trebuie sa-i cerem in scris o marire de salariu. E Dumnezeu. Nu e precupeata din piata, sa-i aratam cu degetul legatura de ridichi. E Tatal. Cel care ne-a creat. Stie de cind ne-am nascut de ce avem trebuinta. Asa stind lucrurile, in logica dreptei-credinte si nu a crezului dupa ureche, e mai lucratoare si grabnic-ajutatoare o rugaciune gen
“Doamne Dumnezeule, rinduieste ce crezi Tu mai potrivit pentru mine, in intelepciunea si bunatatea Ta! Imi pun sufletul si viata in miinile Tale! Fa cum stii mai bine!”
Recunosc ca, personal, am invatat tirziu rugaciunea de multumire. Nici nu zic bine “tirziu” – nu exista asa ceva in credinta! Ca fii ai lui Dumnezeu, avem necontenit in fatza momentul acela in care sa ne caim sincer si sa pornim cu pasi hotariti si senini pe calea credintei adevarate. Exista, intr-adevar, “prea tirziu” – sa te trezesti, in clipa mortii, ca nici nu ai multumit, nici nu ai admirat, nu ai implinit si nu ai respectat nimic din ce ti s-a cerut. Si chiar si atunci mai poti face ceva! Ceva de o importanta capitala – sa-ti ceri, din tot sufletul, iertare! Asa cum a facut tilharul pe cruce. A primit, in schimb, promisiunea Raiului de la insusi Fiul.
Urmeaza citeva minute cu parintele Arsenie Papacioc. Spune cuvinte minunate, mie mi-au mers la suflet. Multe am invatat de la dragul de parinte Arsenie. Sa-l tina Dumnezeu!

Iert, dar nu uit!!??

(da si play la Vis'Sonor, e muzica linistita, frumoasa, de suflet - merge cu lectura)

Pornesc cu o marturisire: am spus ani la rind vorba asta. Am rostit-o cu un fel de mindrie chiar. I-am dat mai mereu o tenta vag amenintatoare. Zimbesc, acum, jenata, fiindca nu inteleg de ce ma impaunam atit pentru ca eu "iert, dar nu uit". Oare ce-o fi fost atit de special? Ia sa vedem:

1. cam toata lumea face la fel, nu?

2. sint doar 4 vorbe, dar au o forta negativa incredibila. In clipa in care le spui, iti otravesti prezentul. De ce? Pentru ca te-ntorci intr-un moment dureros din trecut, pe care-l proiectezi pe loc si asupra viitorului, prin promisiunea "nu uit".

Inteleptii lumii si Sfintii Parinti au pus la colt iertarea fara uitare. Au desfiintat-o. De la ei stiu ca daca nu uiti, nici nu ierti, de fapt. E o lupta grea, imposibila in aparenta. Pentru ca intri in razboi cu propriile amintiri.

Incearca, la rece, absolut la rece, dar la modul cel mai serios, sa te gindesti la cineva care ti-a provocat suferinta in trecut. Care ti-a adus multe lacrimi si framintari. Ce simti? Deja te-ai incruntat, probabil. Ti s-a strins inima, dureros, si iti stapinesti un oftat. Nu, evident ca n-ai uitat, din moment ce amintirea e inca atit de vie incit sa-ti provoace toate reactiile astea. Si nici nu ai iertat, pentru ca nu simti pacea pe care ti-ar fi adus-o iertarea, ci incordare. Da, incrincenare. Atita poate sa faca "iert, dar nu uit". Sa tina vie incordarea, sa pastreze sub cheie povara, ani si ani la rind.

Iti propun altceva acum: gindeste-te inca o data la aceeasi amintire dureroasa. Dar fa-o cu blindete, ca si cum te-ai intoarce s-o mingii. Ca si cum l-ai saruta pe frunte pe cel care te-a ranit. Fa-ti acum o cruce, doua, cite vrei tu. Nu te grabi sa le termini repede, fa-le incet, cu gesturi largi, gindindu-te, rind pe rind, la Tatal, la Fiul si la Sfintul Duh. Simti, probabil, cum te invaluie o stare de impacare si de bine, desi te gindeai la ceva neplacut din trecutul tau. Acum spune cea mai puternica si mai simpla rugaciune : "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul (pacatoasa)". Mai spune-o, daca vrei, o data, oprindu-te si constientizind fiecare cuvint. Asta e inceputul adevaratei iertari. Inima ta deja lucreaza in alta lege, simti asta, probabil. E simplu sa ierti si sa uiti, cind il iei pe Dumnezeu ajutor de nadejde.

Frumusetea e ca nu trebuie sa mai inventam noi toate astea, ci doar sa le folosim, spre binele si impacarea noastra. Iar iertarea adevarata, completa, a celor care ne-au gresit in viata, ne conditioneaza fericirea si mintuirea, viata vesnica. E usor sa spui Tatal Nostru asa, ca pe apa. Nu asta e ideea. Ci, cind ajungi la partea cu

"Si ne iarta noua greselile noastre/ Precum si noi iertam gresitilor nostri",

sa fii convins ca "ai iertat" intr-un mod in care si tie ti-ar placea sa te ierte Dumnezeu! Altfel, mai nimic n-am facut! Am mai recitat un Tatal Nostru si asteptam ca Tatal sa fie multumit cu atit. Ca si cum i-ar ajunge doar sa spunem, fara sa si simtim pina in strafundul sufletului si pina la capatul lacrimilor.

Am pastrat pentru final citeva vorbe intelepte, asa, ca sa ne fie sprijin in ginduri si-n fapte .

"A tine minte raul inseamna a fi biruit de rau", spune Sfintul Ioan Gura de Aur

"Impaca-te cu Dumnezeu si multi oameni vor veni sa se impace cu tine" (Sfintul Serafim din Sarov)

"Iertati-va unul pe altul, cum v-a iertat Dumnezeu pe toti, in Hristos" (Sfinta Scriptura)

Bine v-am gasit, oameni buni!

"Vreau sa fiu o mica reflexie a unei mari Lumini."

(Sfantul Grigorie de Nazianz)

Incep cu o inima sincera, cu zimbet pe buze si cu gind curat. Aici veti gasi o lume dreapta si blinda. Oaza de iubire pentru oameni si sfinti. Aici nu vom amesteca binele si raul, adevarul si minciuna, iubirea cu ura sau dreptatea cu nedreptatea. Ratacirile vin din amestecari si rastalmaciri de concepte si credinte. Aici nu vom amesteca lucrurile. Este o oaza ortodoxa, este despre "calea cea dreapta", nu despre bifurcari si melanjuri. Este despre pastrarea valorilor si Sfintelor Taine pe care Biserica noastra le are.

Vorbirea noastra de aici este despre omul duhovnicesc, care ori a gasit, ori cauta credinta curata, insa nu singur, ci ascultind cuvintele Sfintilor Parinti. Altfel, poate iesi rau, se poate rataci usor. Si sectele s-au nascut din credinta si din citirea Bibliei. Numai ca oamenii au luat cuvintul lui Dumnezeu si, in loc sa-l pastreze, l-au adaptat, l-au rasucit si au inceput sa-l propovaduiasca care cum a-nteles. Au uitat ca trebuie sa creada cum le-a cerut Tatal, si nu cum vor ei. Doar ni s-a spus ca e ingusta cararea catre Dumnezeu si ca o putem parcurge doar daca ne tin de mina ingerii, Fiul, Duhul Sfint, Sfintii din ceruri si oamenii buni si credinciosi de linga noi.

As vrea sa ne tinem departe de exaltari si de vorbe mari. Este marea mea rugaminte pentru toti cei care se vor stringe aici. Prefer o credinta modesta, care nu se bate cu pumnul in piept, care nu se declara desavirsita si nu priveste de sus pe nimeni. Nu e o competitie, nici macar nu trebuie sa fim toba de citate biblice si de argumente teologale. Mai buna e cea mai simpla rugaciune si mai de pret e cel mai sincer gind al unei inimi curate si calde decit orice expunere laborioasa, dar ostentativa si rece. Nici Iisus nu a vorbit complicat. As vrea, deci, sa vorbim simplu. Dar din suflet. Si numai dupa ce am cintarit bine vorbele pe care vrem sa le spunem.

Sinceritate, blindete si intelepciune. E tot ce pot cere de la mine si de la voi.