joi, 18 februarie 2010

Leacul din farfurie


Să zicem că tocmai faci ceva de mâncare... să zicem că i-ai adăugat toate ingredientele și că are deja un gust grozav. E perfect.

Să zicem că ai uitat, totuși, ce era mai imporant: să-i faci cruce și să spui o rugăciune scurtă, cum ar fi "Binecuvântează, Doamne, hrana mea și a celor dragi mie".

Să zicem că, dacă ai timp și bunăvoință, poți spune chiar Tatăl nostru - dar nu formal, ca pentru cratiță, ci cu simțire, ca pentru suflet.:) 

Să vezi acum cât e de bună... să vezi acum cât de bine o să-ți pice mâncarea, mai ales dacă ai vreo suferință, fie ea mai ușoară sau mai grea. Ai un leac în farfurie, acum, nu o simplă mâncare! Doar nu degeaba or fi inventat străbunii noștri expresia "mi-a mers la casa sufletului", nu? Să vezi cât de bine o să-ți facă, încearcă doar!

Citiți aici un articol excelent, publicat în ziarul Lumina - completează la fix ce spuneam mai-sus.
Poftă bună, dragii mei!
    

marți, 9 februarie 2010

Despre tristețe

Nici nu știu oamenii
cât sunt de frumoși când sunt triști -
Eu îi văd frumoși, icoane vii...
V-ați întrebat vreodată
de ce nu râd icoanele?
Și lungi supine par să le străbată mîinile...
Un om
care știe să-și stoarcă tristețile,
mult adevăr culege.

Atâta profunzime
stă în frământarea unui suflet.
Atâta sens
se leagănă în zbaterea unui gând,
în lunecarea unei lacrimi.
Atâta lumină
așteaptă doar un semn de întrebare,
o mirare a inimii,
ca să se nască în noi.
Tristețea e o punte către Dumnezeu.
Cînd îngenunchem cu sufletul,
iute ne-nălțăm,
ne poartă îngerii pe aripi.
În tristețe se dospește îndumnezeirea,
În bucurie mâncăm pâinea cerească.
Aștept surâsul,
dar nu-mi gonesc suspinul,
ci doar mi-l îndrept către Dumnezeu.

vineri, 5 februarie 2010

seva credinței



A vorbi unui ateu despre Iisus Hristos este ca și cum ai vorbi unui cîmp uscat despre clorofilă.

marți, 2 februarie 2010

Preot "cu har", preot "fără har"?


Oamenii simt nevoia să facă astfel de precizări, cînd vine vorba de preoți: dacă au sau nu har. Un fel de bilă albă/bilă neagră - care se acordă după felurite criterii. Problema devine și mai spinoasă cînd atingem delicatul subiect al spovedaniei: mai nimeni n-ar vrea în ruptul capului să meargă să se mărturisească unui preot "fără har"!  

Nu e mare filosofie în a constata că numai cei "cu har" sînt recomandați din gură-n gură și lăudați, iar cei "fără har" sînt puși la colț, fiind arătați cu degetul pentru te miri ce: că sînt urîcioși, ca sînt slabi predicatori, ca sînt atinși de tot soiul de vicii, ori pentru că sînt autorii unor fapte pe care comunitatea le condamnă.

Este o discuție întreagă pe acest subiect, dusă pe un ton aprins și contrariat, de cele mai multe ori; este o judecată lumească, iar preoții, vor-nu vor, sînt trecuți prin ciur și prin dîrmon din cauza ei. Nu pe acest fir vreau însă să mergem, pentru că am bate pasul pe loc. Vă propun altă perspectivă, una în care să vă puteți încrede, pentru că îi aparține Părintelui Cleopa. Am citit acum cîțiva ani vorbele sale și mi-au plăcut mult, m-au ajutat. Iată-le:

În anul 1954, am fost invitat la București la un profesor universitar, Alexandru Mironescu, să vorbesc într-o sală, unde erau peste 50 de persoane, numai miniștri, generali, colonei, profesori, doctori, ingineri , farmaciști, numai oameni din clasa de sus. Era și părintele Daniil Tudor. El a aranjat ca să predic, împreună cu părintele Benedict Ghius și cu parintele Petroniu Tănase.

Dupa ce-am intrat acolo, întîlnirea religioasă a început, așa cum se cuvenea, cu rugăciune. La un moment dat, se ridică o doamnă și spune:

- Prea Cuvioase părinte, eu nu-i pot pune în același cîntar pe toți preoții!

- Dar cine ești dumneata de cîntărești preoții? Ai stat pe scaunul lui Hristos?

- Dar... Prea Cuvioase, părintele cutare-i sfînt, părintele cutare, care a fost la închisoare, a fost un sfînt, dar ceilalți preoți care nu poartă uniforma, care se bărbieresc, care fumează, eu nu-i pot pune în același cîntar!

- Dar cine ți-a dat voie să-i pui în același cîntar dumneata și să cîntărești preoții? Că n-ai voie să cîntărești pe nimeni, că zice așa Scriptura: Nu judecați, și nu veți fi judecați(Matei 7, 1). Eu pe nimeni n-am voie să judec, pentru că judecătorul nostru este Hristos.

- Vreau să vă spun că eu mi-am pierdut evlavia la unii preoți și eu cred că n-au toți același har!

- Rău ai gîndit! Dumneata trebuie să știi că, dacă ar fi așa cum zici, n-ar mai fi preoți pe fața pămîntului, fiindcă toți greșesc. Dar nu-i așa. Zice Sfîntul Ioan Gură de Aur: " A preotului este numai a deschide gura, și harul lucrează".

De vei vedea preot beat, căzut în șanț, du-te și-i sărută mîna și îndată te-ai umplut de harul lui Dumnezeu! Că nu se amestecă niciodată păcatele lui cu harul lui Dumnezeu, pe care l-a luat la hirotonie, că atunci n-ar mai fi har. Preotul nu lucrează în virtutea sa personală, ci în virtutea harului pe care l-a primit. Dacă n-a fost vrednic, la judecată ia mai mare muncă decît creștinii, că cei tari, tare se vor cerca; căruia i s-a dat mult, mult se va cere; și mai mult va fi bătută sluga aceea care a știut voia, decît cea care n-a știut(Luca 12,48).

Dar acest lucru este al lui Hristos, nu-i al tău. Noi ne plecăm harului lui Dumnezeu, că ai auzit ce a spus Mîntuitorul poporului. El, ca Dumnezeu, îi mustra pe cărturari și pe arhierei, dar poporului nu i-a dat voie să-i mustre. Ai auzit ce-a spus? Pe scaunul lui Moise și al lui Aaron au șezut cărturarii și fariseii, arhiereii și preoții; tot ce vă învață ei să faceți, să faceți, că ei legea lui Dumnezeu învață, dar după faptele lor să nu faceți, că ei zic și nu fac(Matei 23, 2-3).

Evanghelia îți dă voie să faci ce zice preotul, cînd te învață de bine, iar dacă vezi la el ceva că nu-i bun, nu face. Mîntuitorul spune asta. Pentru că el are să dea seama înaintea lui Dumnezeu dacă n-a făcut, și eu am să dau seama înaintea lui Dumnezeu, dacă am auzit un cuvînt bun și nu l-am făcut.

Dar nu le-a dat voie să judece, pentru că harul lui Dumnezeu nu se duce de la preot, numai dacă ai auzit că l-a caterisit. Și cînd este caterisit, încă darul nu se ia. Atunci este ca un soldat care are la dînsul sabie, are pușcă, are pistol, dar n-are voie să le folosească, că i se ia numai administrarea harului, nu harul lui Dumnezeu, numai lucrarea harului. El, în ziua judecății, tot ca preot se va judeca.

Ia să vă dau un exemplu: Pune dumneata într-un castron de marmură un pumn de galbeni de aur și pune și cenușă. Ia o căldare de apă și toarnă peste ei. Ce se întîmplă cu cenușa? S-a amestecat aurul cu apa? A intrat cenușa în aur? N-a intrat. Aurul este altă fire și cenușa alta.
După cum nu se amestecă aurul cu cenușa, așa nu se amestecă la preot păcatele lui cu harul care este dat de la Dumnezeu, măcar de ar fi el cît de păcătos.