miercuri, 1 aprilie 2009

Despre lacrimi


Cu totii plingem. Regi de-am fi, si tot ne-ar curge lacrimi. Poate mai amare decit ale cersetorilor. Avem lacrimi de cind ne nastem si pina cind ne ducem. “Plingi, descarca-te!”, ne spun cei din jur. Si asa facem. Lasam lacrimile sa curga lin sau in suvoaie – le stergem discret, cu un virf de deget, le lasam sa se-nnoade in barbie sau le adunam in batiste. Zeci. Sau poate zeci de mii de batiste, intr-o viata de om.

Sint insa si oameni care nu pot plinge. Chiar si cind au inimile mistuite de durere, au ochii seci de lacrimi. Nu degeaba zic Sfintii Parinti ca “lacrimile sint un mare dar de la Dumnezeu!”. Si, ca orice dar, nu se da la toti. Dar si cind ni se da, trebuie sa stim sa-l cintarim bine, pentru ca nu toate lacrimile sint de la Dumnezeu. Mai face si satana cadouri din acestea, iar daca nu deschidem bine ochii s-ar putea sa confundam darurile si sa ne-nselam amarnic o viata-ntreaga, plus inca una - cea vesnica. Sa credem ca ne mintuim sufletele prin lacrimi cind, de fapt, noi le pierdem cu fiecare plinset. Iata ce zice Parintele Cleopa despre “felurile lacrimilor”, opt la numar:

“Sa iei aminte care lacrimi sunt bune, care sunt mijlocii si care sunt de la satana.
1. Lacrimile cele bune sunt cele din dragoste pentru Dumnezeu. Acestea ingrasa pe om, dau bucurii mari sufletului - ori de mananca, ori de nu mananca - daca plange, el este satul. Aceste lacrimi tin si de foame si de sete, si omul nu are suparare pe nimeni. Sufletul lui pururea se bucura, pentru ca are dragoste de Dumnezeu; acela ce are lacrimi din dragostea lui Dumnezeu. Auzi ce spune Sfantul Apostol Pavel: Bucurati-va, fratilor, si iarasi zic, bucurati-va !

2. Al doilea fel de lacrimi bune sunt cele care vin din frica lui Dumnezeu, dar acestea usuca pe om. Lacrimile care se nasc din frica lui Dumnezeu nu ingrasa, ci usuca pe om. Deci lacrimile cele mai bune sunt lacrimile care vin din dragostea de Dumnezeu.Omul plange si tot slabeste pentru ca lacrimile de acest fel se nasc din frica. El se teme de muncile iadului, se teme de Dumnezeu si din aceasta cauza plange mereu, si se usuca trupul lui chiar daca ar manca sau n-ar manca, de ar dormi sau de n-ar dormi. Aceste lacrimi au putere sa usuce firea omeneasca, din cauza scarbei pentru pacat, cum se usuca lemnul la foc.


3. Al treilea fel de lacrimi bune sunt cele ce se nasc din frica mortii si din frica judecatii. Cugetand omul cum va fi la moarte, cum are sa se chinuiasca, cat de greu are sa se desparta de trup, cat de greu va fi in ziua judecatii, cand va sta in fata a milioane de ingeri sa primeasca raspunsul hotararii, unde sa mearga, la bine ori la rau si, Doamne fereste, sa primeasca osanda vesnica. Deci si aceste lacrimi sunt bune.

4. Mai sunt lacrimi mijlocii, adica firesti, care nu-s nici bune, nici rele. Vezi ca mama plange dupa copil, copilul plange dupa mama, tata plange dupa baieti; sau plange unul dupa prietenul lui, ori plange sotia dupa sot. Lacrimi firesti sunt si cele din boala, din suferinta si din tristete.

5. Sunt si lacrimi care se nasc din slava desarta. Acestea sunt lacrimi rele. Omul plange pentru ca-i place sa-l vada altul. Mai bine n-ar mai plange, ca satana i-a furat aceste lacrimi.

6. Mai sunt lacrimi venite din manie. Ai vazut om, cand nu se poate razbuna pe altul, plange de ciuda. Atata ii este de necaz, ca nu poate sa se razbune pe celalalt, si plange de amaraciune. Acestea sunt si mai rele ca cele din slava desarta. Acestea sunt lacrimi ucigase si rele, pentru ca el plange si inima-i stoarsa de satana, incat izvoraste lacrimi de ura. Acestea sunt lacrimi foarte grele, foarte pacatoase, satanicesti.

7. Altul plange din dezmierdare. A avut prietenie cu o femeie sau cu altcineva si, cand isi aduce aminte de dansa, plange. Acestea sunt aduse de dracul desfranarii.

8. Mai sunt lacrimi rele, care se nasc din pagube. A pierdut omul bani sau casa; i-a luat pamantul si plange dupa avere. Aceste lacrimi sunt tot de la vrajmasul, pentru ca omul crede ca Dumnezeu nu are sa aiba grija de el.” (Parintele Cleopa - Despre felul lacrimilor)

Asa-i, oameni buni, plinsul de mila proprie, de nervi, de ciuda sau pentru fosti iubiti(e) nu-s pe placul lui Dumnezeu. Nici Iisus n-a plins, nu? Nici cind ii era mai greu si mai greu nu si-a plins de mila… Nu ne-a indemnat sa plingem, ci sa fim curajosi, cu scutul credintei in fatza:

"Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea." (Ioan 16,33)

Pina sa aflu despre felurile lacrimilor, multe greseli am facut si eu – nu zic ca nu le mai fac deloc, ci doar ca am invatat ca, orice s-ar intimpla, nu trebuie sa-mi pling de mila. Trebuie sa ma rog, iar daca e sa pling, sa pling pentru greselile mele si sa-mi cer iertare. Si sa ma rog, de ce nu, sa-mi dea Dumnezeu doar “lacrimi bune” si sa ma fereasca de cele paguboase pentru sufletelul meu.
Tu cind ai plins ultima oara?